despre-nu-e-voie-la-bebelusi
Viața cu bebe

Despre “Nu e voie” la Bebelusi si Copii

Nu stiu cine a inventat espresia asta si nu ii vad sensul sub nici o forma. Multi parinti o folosesc foarte des fara sa stie cat de daunatoare este pentru inteligenta emotionala a celor mici. In acest articol va voi spune despre expresia „Nu e voie” si cum sa o evitati.

Situatii in care este folosita expresia nu e voie

Mai jos va impartasesc cateva situatii  ce, cu putin efort, devin chiar amuzante.

SITUATIA 1

Ajungem in cu masina in parc. Copilul meu fericit maxim incepe sa tipe. Parintii in cauza ( respectiv noi) tipam si noi. Dintr-o Toyota se auzeau tipete pe 3 voci. Mama si ce ne mai distram. Ma hotarasc sa cobor sa il dau si pe Andrei jos. La el bucurie maxima in continuare, tipete, chiote si rasete. La masina parcata in spatele nostru apar brusc  tata, bunica si copilul. Toti auzisera harmalaia de la noi din masina. Cel mic se molipseste rapid si incepe sa tipe. La care bunica il ia pe sus si ii spune:

-Nu e voie!

“Nu e voie sa ce? Nu e voie sa tip? Dar oamenii aia de ce tipa si eu nu am voie?” Nu se stie raspunsul pentru ca era un copil prea mic ca sa puna aceste intrebari, prin urmare au ramas doar in capsorul lui. Iar bunica in cauza sigur nu ar fi spus ceva inteligent.Si asta nu pentru a o insulta pe ea ci pentru ca pur si simplu nu ai cum sa spui ceva inteligent la asa o sintagma idioata.

SITUATIA 2

Sa nu credeti ca noi, parintii lui Andrei, suntem perfecti. Nu, doar intr-o continua perfectionare.

In week-end Andrei a avut chef sa alerge in fundul gol prin casa. Si nu 10 secunde,o gramada. Sotul care intrase in transa si vroia neaparat sa il imbrace, tot alerga dupa el prin casa. Ajuns in bucatarie Andrei, hop cu mana pe clanta de la usa de la balcon. Pentru tati asta a fost prea de tot. Despuiat pe balcon? Deja e mult prea mult. Si-a pus repede mana pe clanta si il tranteste pe:

– Nu e voie!

Evident nu a vorbit tata, a vorbit disperarea si neputinta din el.

Dar, zau, ca a fost amuzant. Si cred ca si pentru Andrei  a fost amuzant din cel putin 2 motive. Unul ca brusc nu e voie pe balcon, el care intra si iese pe balcon de 100 de ori pe zi. Daca ar fi vorbit si i-ar fi zis lui taica-su “pe bune ca nu e voie”, sincer nu m-ar fi mirat. Si al doilea pentru ca tocmai i-a zburat pe la ureche un cuvant pe care nu-l mai auzise de luni de zile. Ma intreb daca oare stie ce inseamna.

Cand sa ii spunem copilului ca nu e voie?

Raspuns: Niciodata!

Probabil ca nu  vi se pare nimic dubios cand  auziti ca cele mai folosite cuvinte adresate celor mici sunt: “Nu e voie” si “Bravo”. Daca cititi de ceva timp site-ul nostru, probabil ca  cele de mai sus va enerveaza putin, in caz contrar vi se pare perfect normal.

cum-sa-spunem-copiilor-ca-nu-e-voie

Voi cam de cate ori folositi aceste cuvinte pe zi? Lasati-mi un comentariu cu raspunsul la aceasta intebare.

Si totusi, cand spunem “Nu e voie”?

Ce intelegi tu, parinte, prin expresia “Nu e voie” atunci cand o adresezi copilului? Cel mai posibil ceva de genul:

  • E periculos pentru tine acolo,
  • E frig afara sa iesi dezbracat,
  • Te poti curenta,
  • Nu vreau sa imprastii mancarea prin toata casa.
  • Nu vreau sa scrii pe pereti.
  • Nu vreau sa te joci cu cutitul …..etc….etc….etc

Putem continua la nesfarsit asa.

Atunci de ce in loc sa ii spunem copilului propozitia de mai sus care se potriveste cu contextual, ii spunem scurt si sec “Nu e voie”?

  • Pentru ca ne e lene?
  • Pentru ca avem impresia ca micutul nu inteleage ce ii spunem?
  • Pentru ca asa ni s-a spus si noua si uite ce mari si frumosi suntem?
  • Pentru ca ne trezim in situatia in care nu stim ce sa spunem si plini de neajutorare strigam, nu e voieee!!!

De ce avem impresia ca ei nu au dreptul la o explicatie logica si de bun simt? Sau pur si simplu la asumarea responsabilitatii de catre cel care se presupune ca este adult “Eu nu vreau ca tu sa faci cutare lucru”. Ce intelege copilul atunci cand i se spune acest lucru? NIMIC!  Si ce-ar fi de inteles intr-o expresie impersonala, fara sens pe care o auzi de zeci de ori pe zi? Raspunde-mi drag parinte, de cate ori ii spui partenerului tau, “nu e voie”?

Si copilul ce face cand aude ca nu are voie?

In cazul fericit in care se opreste sa faca ceea ce planuise o face pentru ca:

  1. Simte iritarea din vocea parintelui sau energia lui si totusi vrea sa ii faca pe plac.
  2. E pur si simplu o coincidenta.
  3. Expresia este insotita de o agresiune fizica. Dupa cateva dati copilul intelege ca daca  nu se opreste la “nu e voie”, o ia pe coaja.

Spre bucuria celor ca mine cazurile nefericite in care copilul nu se prea sinchiseste sunt numeroase. Ceea ce este minunat. In felul asta poate intelegeti dragi parinti inutilitatea expresiei si poate incercati sa o eliminate incet incet din vocabular. Stiu ca e greu pentru ca ati auzit-o la randul vostru cat ati fost mici de mii de ori, dar cu putin exercitiu veti reusi.

Este foarte important ca cel mic sa inteleaga ce i se cere cu adevarat, ce doreste parintele sa faca sau sa nu faca, dar intr-un mod cat mai personal, cald si plin de iubire.

Pedepsirea Copiilor

Cautand in DEX gasim urmatoarele definitii:

CONSECINTA: “Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În continuare  prin urmare, deci”

PEDEÁPSĂ: 1. Măsură de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală; spec. măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune; condamnare, osândă; situație în care se află cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferință (fizică sau morală), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).

La prima vedere as spune ca diferentele intre cele doua sunt destul de evidente. Cu toate acestea, tot mai multi parinti sustin ca nu isi pedepsesc copiii dar ii invata care sunt consecintele faptelor sale.

Luat ca atare si inteles cum se cuvine acest lucru chiar nu ar fi rau. Numai ca parintii una sustin si alta fac. In primul rand, de cele mai  multe ori consecintele sunt atat de evdente incat copii le inteleg singuri. Urmatorul dialog chiar nu isi are sensul:

  • Vezi? Ai cazut daca te-ai urcat pe masa. Ti-am spus sa nu te urci. Nu m-ai ascultat si ai cazut. E bine acum?

Cu siguranta acest dialog ii insulat inteligenta. Copilul vede si simte ca a cazut. Intelege a aceasta cazatura a fost o consecinta a faptului ca s-a urcat pe masa. Si cel mai probabil in acel moment de suferinta nu are nevoie decat de putina empatie.

In al doilea rand,  mai grav, parintii nu cunosc sensul cuvantului consecinta.

beneficiile-pedepsirii-bebelusilor

II spun copilului dupa ce a mancat 5 bomboane:

  • daca nu te opresti acum,  te duci in camera ta imediat;

Sau

  • daca nu te joci cu masina doar pe covor ti-o iau;
  • daca scrii pe pereti, nu mai mergem in parc azi;
  • daca dai cu mingea in geam nu mai iesim afara

Toate astea sunt PEDEPSE si NU consecinte, cum le place parintilor sa le numeasca. Consecintele ar fi niste fapte logice care urmeaza evenimentelor enumerate mai sus, respectiv:

  • Daca nu te opresti este posibil sa te doara burta.
  • Daca nu te joci cu masina doar pe covor este posibil sa se strice
  • Daca scrii pe pereti, se murdaresc
  • Daca dai cu mingea in geam, se sparge.

Pedeapsirea copiilor – Beneficii sau Frustrari ?

Sunt parinti care pot controla cu succes copilul fara a fi nevoie sa-l pedepseasca. Aici conteaza foarte mult amintirile din copilaria lor. Daca au fost mentinuti pe calea buna prin control pozitiv vor incerca sa faca acelasi lucru cu copiii lor.

pedeapsa-la-copii

La pol opus sunt copiii cu comportament urat. Unii dintre ei sunt pedepsiti excesiv, altii deloc. Nu se poate spune cu claritate daca pedepsele dau rezultate sau rezultatele sunt mai bune in lipsa lor. Ceea ce este insa clar este ca totul depinde de educatie si de felul de a fi al parintilor. Este bine sa subliniem insa ca pedepsele nu trebuie sa fie elementul principal al mentinerii disciplinei. Am vazut cu totii copii care desi pedepsiti permanent nu schimba nimic in comportamentul lor.

Principala sursa a disciplinei si bunei educatii este dezvoltarea si cresterea intr-o familie iubitoare in care copiii sa simta dragostea, sa invete sa iubeasca si sa respecte pe cei din jur. Rolul parintilor este sa mentina copiii pe calea buna prin consecventa si fermitate. Pedeapsa apare ca solutie pentru majoritatea parintilor cand simt ca autoritatea lor intr-un anumit moment nu functioneaza sau cand isi pierd stapanirea de sine. Cea mai buna proba a eficientei unei pedepse este sa obtii in urma ei ceea ce ai vizat, fara efecte secundare.

Daca in urma unei pedepse copilul se comporta la fel, pedeapsa nu a fost buna. Daca vezi copilul sfasiat de durere, poate pedeapsa a fost prea aspra. Unele pedepse considerate “usoare” de catre parinti pot declansa temeri care sa afecteze real copilul (teama de singuratate, teama de intuneric, etc.).

Situatii in care un copil isi strica haina, sparge un ornament valoros … din neatentie, creeaza copilului o stare de regret si frica. E nefericit si nu e cazul sa-l mai pedepsesti (tu n-ai stricat niciodata nimic?). El oricum are deja remuscari. Certandu-l s-ar putea sa-i alungi parerile de rau si sa-l faci sa intre in ofensiva. Nu sugerez ca ar trebui laudat sau incurajat. Poti sa ai o discutie cu copilul; e mai eficienta daca lasi sa treaca momentul critic. Acum copilul e doar speriat si asteapta cu frica reactia ta.

Rolul parintelui este sa-l fereasca pe copil de necazuri, nu sa devina judecator dupa ce raul a fost facut. Evita amenintarile pe cat posibil. Daca ele nu se transforma in realitate distrug autoritatea parintilor.

Si ca sa inchei cu un exercitiu, as vrea sa completati urmatoarea propozitie in senul de consecinta:

Daca te mai joci cu mancarea, atunci…

O alternativa la pedeapsa

Aud destul de des de modul in care parintii isi pedepsesc copiii. Copiii care fac “nazbatii” la gradinita sunt pedepsiti acolo. Parintele este informat. Copilul este din nou pedepsit si acasa: nu i se mai da voie la televizor o saptamana sau cine stie ce altceva. Astfel ca pentru un comportament indezirabil sunt pedepsiti de mai multe ori. Cine ne pedepseste pe noi adultii atunci cand gresim? Cine ne pune la colt sau pe scaunul rusinii? Si cum ne-am simti daca s-ar intampla asa?

Cand copiii au un comportament care contravine dorintelor sau nevoilor noastre sunt pedepsiti si nu sunt lasati sa-si afirme propriile nevoi si dorinte. Nu sunt auziti, nu sunt ascultati, nici macar nu sunt intrebati. Ce invata copilul din asta? Sa nu tina seama de nevoile lui, sa fie atent la nevoile celorlalti in primul rand, sa nu tina seama de emotiile lui, sa si le nege si sa inceteze sa le mai afirme. Si mai invata cum sa obtina atentie cu orice pret. Cand face un lucru bun e posibil ca acesta nici sa nu fie remarcat, pentru ca e normal sa se comporte asa. Ni se pare normal ca sta frumos la masa sau ca deseneaza frumos sau ca s-a dezbracat singur sau s-a imbracat singur si nu spunem nimic. In schimb atunci cand copiii au un comportament care contravine dorintelor sau nevoilor noastre ploua cu pedepse peste ei.

La cursul meu lucrez si cu copiii de varsta peste 7 ani. Ii invat sa se cunoasca mai bine pentru a stii calitatile si defectele lor, pentru a avea mai multa incredere in ei. La un moment dat i-am intrebat daca se simt furiosi si cand. Au raspuns ca da, mai ales cand mama ii cearta pe nedrept. Acesta era punctul lor de vedere. Copiii fac anumite lucruri, nu pentru a face ceva contra noastra, a parintilor, a educatorilor, ci doar pentru a se face auziti. Este modul lor de a atrage atentia, in mod negativ daca altfel nu reusesc.

Am observat la fetita noastra ca atunci cand nu-i acordam atentie, face orice pentru a o obtine: se aseaza in fata televizorului, isi schimba toaletele de cateva ori in cateva minute, tipa, zbiara. Si asta pentru a se face auzita, pentru a-i acorda atentia de care ea are nevoie in acel moment.

Cum putem evita pedepsirea copiilor?

Recomandari pentru parinti

  1. Gasiti un loc in care sa va linistiti.> Atunci cand spiritele sunt incinse, trebuie in primul rand ca cei partasi sa se linisteasca, parinte, copil oricine este implicat in conflict. Pentru a se linisti se poate stabili un loc special pentru asta.

O tehnica eficienta de linistire este tehnica broastei testoase>: intrati in “carapace”(puteti stabili un semn, de exemplu mainile incrucisate la piept), spuneti STOP!, respirati de cateva ori profund- inspirati pe nas, expirati pe gura lent pana va linistiti. Cand iesiti din carapace spuneti care este problema si cum va simtiti.

Sau puteti doar sa respirati de cateva ori adanc pana va linistiti. Sau puteti face orice altceva ce stiti ca va linisteste: sa faceti o baie relaxanta, sa ascultati muzica, sa meditati, etc.

  1. Definiti nevoile.> Dupa ce v-ati linistit poate avea loc o discutie. Fiecare parte implicata spune ce nevoi are si se defineste problema.De exemplu: parintele are nevoie sa stea putin singur si copilul are nevoie sa stea cu parintele.
  2. Cautati solutiile posibile.> Ce se poate face cand apar doua nevoi diferite. Daca luam exemplul de mai sus, fiecare, si copilul si parintele vine cu propuneri de solutii. Acestea se si pot nota pe o foaie.
  3. Evaluati solutiile.> Care este solutia cea mai buna si cu care amandoi suntem de acord?
  4. Alegeti cea mai buna solutie.> Alegeti solutia care vi se pare cea mai potrivita si cu care sunteti de acord amandoi.
  5. Aplicati solutia.> Se aplica solutia gasita.
  6. Evaluati consecintele.> Dupa un timp de proba se poate verifica daca solutia gasita a multumit pe toti cei implicati. Daca nu a fost buna solutia, se alege o alta.

Procedura de mai sus cere mai mult timp decat orice pedeapsa, dar rezultatele sunt pe masura. Exista numai castigatori- si parintele si copilul pentru ca solutia a fost gasita impreuna. Copilul este implicat in procesul de decizie, lucru care ii intareste increderea in sine si-l ajuta sa-si asume responsabilitati acum si mai tarziu, ca adult.

Nota: Etapele de mai sus incepand cu etapa 2 si pana la 7 au fost stabilite de Thomas Gordon. In cartea sa “Manualul parintilor eficienti” descrie metoda de tip „castigator-castigator”, in care ambii parteneri la comunicare, parinte si copil isi indeplinesc nevoile.