Baita de a doua zi obligatii nasa
Botez / Creștinare

Băița de a doua zi – este obligatorie? Ce se pune în apă?

Înainte de a-ți da toate detaliile despre băița de a doua zi, trebuie să știi că este un obicei laic, iar canoanele bisericești nu fac referire la ea. Băița de a doua zi este doar o tradiție românească, frumoasă, pe care unii acceptă să o facă, iar alții nu.

Înainte să scriu acest articol am discutat cu câțiva membri ai bisericii care sunt și ei, la rândul lor părinți. Astfel am aflat cum a decurs în familia lor băița de a doua zi.

Băița de a doua zi – o tradiție populară

Doar pentru că băița de a doua zi nu are legătură cu prevederile bisericești, nu înseamnă că preoții nu sunt de acord cu ea. Ba mai mult, aceștia consideră că băița de a doua zi, cunoscută și ca “scoaterea din mir” este un eveniment de familie deosebit. La acest eveniment se reunesc nașii, părinții și rudele apropiate care vor să fie aproape de bebelușul proaspăt botezat.

Toți cei care participă la băița de după botez vin cu inima deschisă și-i urează copilului toate cele bune.

Băița de a doua zi se face acasă la bebeluș sau acasă la nași. Sunt invitate rudele apropiate și prietenii dragi și se organizează o masă sau o petrecere mică. Nașa este cea care scaldă bebelușul într-o cădiță cu apă în care se adaugă mai multe obiecte.

În camera în care este scăldat copilul pot sta doar persoanele de sex feminin. În timp ce copilul este scăldat, femeile care participă la băiță îi urează copilului viață lungă, sănătate, fericire și noroc.

Tot în timpul băiței se aprinde și lumânarea de la botez, iar după ce copilul este scăldat, este uns cu mirul folosit la slujbă.

baita de a doua zi obiceiuriCadouri care se oferă la băița de a doua zi

După ce băița a luat sfârșit, bărbații și femeile se așază la masă. Cu toții ciocnesc în cinstea bebelușului și a familiei acestuia. Cei care participă la acest eveniment îi pot oferi copilului o bijuterie, un album, o ramă foto sau o pătură personalizată cu numele lui.

Fiecare este liber să aleagă cadoul dorit. Cei care nu se pot decide asupra unui cadou pentru bebeluș, le pot oferi părinților un card cadou. Cu ajutorul lui, părinții pot cumpăra lucruri practice pentru bebeluș.

Băița care se face după botez are scopul de a aduna persoanele dragi împreună. Pentru că tradițiile diferă de la o zonă la alta, este posibil ca nașa să știe unele obiceiuri pe care soacra sau părinții copilului să nu le cunoască. Nimeni nu trebuie să se certe la acest eveniment.

Toate persoanele de sex feminin trebuie să se pună de acord și să facă doar ceea ce cred ele că trebuie făcut. Nimic nu este obligatoriu.

Ce se pune în apă de la băița de a doua zi?

În apa în care este scăldat copilul, a doua zi după botez se pun următoarele lucruri:

  • Flori – pentru ca pruncul să fie frumos
  • Bani – pentru ca bebelușul să ajungă bogat
  • Ou – pentru ca pruncul să fie sănătos
  • Apă sfințită – pentru ca bebelușul să aibă sufletul curat
  • Pietre – să fie puternic
  • Semințe de grâu, porumb – pentru a avea masa bogată
  • Busuioc – să miroasă frumos
  • O potcoavă – să aibă noroc în viață
  • Grâu – pentru a fi un om cinstit
  • Flori de mac – pentru a avea un somn liniștit
  • O pană – să fie ușor

baita de a doua zi traditiiDe asemenea, sub balia sau cada cu apă se pune o carte pentru ca pruncul să ajungă un om inteligent. După ce copilul a fost scăldat, nașul aruncă apa la rădăcina unui copac sau peste flori.

În anumite regiuni ale țării, balia în care a fost spălat copilul este întoarsă cu gura în jos, iar pe ea se așază o femeie care nu are copii.  Tradiția spune că aceasta va deveni mamă la scurt timp după acest eveniment.

Ce trebuie să aducă nașii la băița copilului care are loc după botez?

Toate lucrurile necesare pentru băița de după botez trebuie aduse de către nași. În afară de obiectele care se pun în apă, nașii trebuie să mai cumpere și alte lucruri, precum: un prosop, o pătură, o jucărie, un gel de duș pentru bebeluși, scutece, și un rând de haine noi.

Toate hainele pe care le îmbracă pruncul după băiță trebuie să fie noi, deoarece copilul nu trebuie să poarte nimic din ce a purtat înainte. Așadar, nașii trebuie să cumpere de la ciorăpei până la căciuliță.

Baita dupa botez obiceiuriCe se face după băița de a doua zi?

După ce nașa a scăldat copilul, trebuie să-l ungă cu mirul de la biserică și să-l descânte cu o creangă de busuioc:

  • Pe la ochi pentru a vedea numai lucruri frumoase’;
  • Pe la urechi pentru a auzi doar vorbe bune;
  • Pe la gură pentru a vorbi cuvinte înțelepte și a-i respecta pe ceilalți;
  • Pe la mânuțe pentru a fi harnic și priceput;
  • Pe piept pentru a avea sufletul mare și curat și a-i iubi pe cei din jur;
  • Pe cap pentru a fi deștept și luminat;
  • Pe picioare pentru a se întoarce mereu acasă, la persoanele dragi.

Tot după băița de a doua zi, copilul este îmbrăcat în haine noi, iar cei care participă la eveniment îi pun bani în hăinuțe.

Banii care au fost puși în balia sau cada cu apă sunt luați de moașă sau dați unor copii.

Tradiția spune că părinții trebuie să-i dea nașei un săpun și un prosop. Un alt prosop trebuie să-l ofere părinții moașei.

După ce băița s-a terminat iar toată lumea a stat la masă, tatăl pruncului o duce la nașă acasă și îi oferă în dar un miel, un porc, un vițel etc, drept mulțumire că a acceptat să-i boteze copilul.

Baita dupa botez masa in familieObiceiuri privind băița de a doua zi

La final, după ce copilul a fost scăldat, se unge după urechi, la subraț și pe picioare cu un bețișor pe care s-a pulverizat un strop de parfum pentru a mirosi bine.

O altă tradiție spune că moașa trebuie să se așeze pe balia întoarsă, iar femeile care participă la băiță trebuie să o înconjoare de 3 ori, în timp ce dansează și chiuie. Apoi, moașa sare peste covată și le cântă nepoatelor care vor să rămână însărcinate: “Hai săriți peste covată, s-aveți și voi câte-o fată, dar săriți mai ‘năltișor, s-aveți și câte-un fecior”.

Mama trebuie să-i ofere moașei un pahar de rachiu ca o garanție că se vor mai întâlni încă o dată când moașa va da o petrecere în cinstea copiilor pe care îi vor naște nepoatele lor.

Un alt obicei spune că fata care se pune în cadiță trebuie lăsată la uscat agățată la oglindă pentru ca pruncul să fie curat toată viața.

Deoarece băița de a doua zi este ca o prelungire a botezului, în timpul ei se aprinde lumânarea de la botez.

Băița de a doua zi – caietul de impresii

Cu această ocazie, în care rudele și prietenii părinților se reîntâlnesc, se poate organiza o mică petrecere în cinstea bebelușului și a nașilor. La final, părinții le pot oferi invitaților caietul de impresii în care aceștia să noteze impresiile lor de la petrecere.

Baita dupa botez traditiiTot în acest caiet, invitații trebuie să scrie câte o urare pentru copil. Cu siguranță când va crește și va citi caietul de impresii, copilul se va bucura să descopere că a avut alături de el, atât la botez cât și la băița din ziua următoare, doar persoane dragi, care i-au dorit mereu binele.

Concluzii despre băița de a doua zi

Băița de a doua zi este un obicei românesc, care nu are nicio legătură cu practicile bisericești. Scopul ei este de a aduna rudele și prietenii împreună. Mama și nașa pruncului sunt cele care se ocupă de organizarea băiței.

Acestea își pot da frâu liber imaginației pentru a organiza un moment deosebit, de care cei prezenți să-și amintească toată viața.  Cei care nu sunt de acord cu această băiță care se face după botez, pot să sară peste ea, pentru că nu este obligatorie.